Nu vă jucați cu soarta poporului!!!

big-gaburici-ales-din-start-de-plahotniuc-filat-si-voronin-s-a-dat-spectacolul-cu-leanca-pentru-a-nu-supara-ue

„Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști.

Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți.”

Nicolae Steinhardt

La data de 03.07.2015, în Parlamentul Republicii Moldova s-a votat avocatul poporului pentru drepturile copilului, o funcție cheie în domeniul apărării drepturilor copilului.

Nu o să fac referință la detalii, însă ce răspunsuri a dat doamna care a fost în final votată, m-a surprins și practic am muțit.

Pe linia soțului, este nepoata lui E. Ostapciuc, fosta Președintă a Parlamentului Republicii Moldova pe timpul guvernării comuniste. Răspunsul ei că nu are nici o legătură cu E. Ostapciuc denotă lipsa de sinceritate, iar integritatea D-ei este nulă.

Doamna a menționat că vorbește limba moldovenească, Declarația de Independență în baza căreia a fost adoptată Constituția,  hotărârea Curții Constituționale nu sunt factori ce ar impune-o să vorbească limba română. Apare întrebarea: cum o să apere drepturile copiilor, deoarece copii învață în limba română? Deci, pentru D-ei nu există nici hotărârea Curții Constituționale, nici Codul Educației. A vândut pentru acest post a comuniștilor și limba, și copiii pe care trebuie să-i apere.

Iată ce avocat al poporului pentru drepturile copilului au votat cei din coaliția de astăzi: PD, PCRM, PLDM și ca bonus pentru că vorbește limba moldovenească au votat și socialiștii.

Dacă pe toți ceilalți atitudinea față de limba vorbită le este în cot, atunci de ce unii din PLDM, care se bat cu pumnul în piept că sunt patrioți ai neamului, de ce au votat?

O mică remarcă – în PLDM au votat unii și anume cei din conducerea partidului. Era clar din start că funcția era preconizată pentru comuniști. De ce PD și PLDM au cedat-o?

Reiese că faptele lor confirmă existența coaliției PD, PLDM și PCRM. Deci, cei din coaliția monstruoasă duc tratative pe la spate și cu comuniștii și cu liberalii.

Nu-l credeți pe V. Voronin, el este vulpe bătrână și tot timpul vorbește una și face alta.

Dacă Kremlinul o să dea comandă să facă o alianță cu socialiștii, o să facă. De acum se observă unii pași în această direcție prin votul în Parlament.

Credeți că așa, pur și simplu el v-a impus un premier fără studii superioare? Nu, scopul a fost să vă arate cât sunteți de jalnici voi, să vă râdă o lume întreagă. Așa a fost și cu candidatul la funcția de avocat al Poporului pentru drepturile copilului. Această candidatură a fost tot în bătaie de joc și voi ați votat.

Care este motivul, doar este cunoscut faptul că PL-ul nu o să facă coaliție cu comuniștii nici într-un caz?

Aceasta este promisiunea noastră, a liberalilor în campania electorală și noi o considerăm un jurământ dat alegătorilor noștri.

Deci, ei doresc alianță cu PL-ul numai în public, în realitate ei caută motive ca PL-ul să refuze și atunci să înceapă să ne murdărească în toată mass-media pe care tot ei o dețin. O să înceapă a cânta pe muzica și versurile pe care le-au cântat după alegerile din noiembrie 2014. Și o să cânte pe două voci, fiind acompaniați de toți analiștii și experții lor politici de buzunar, bine plătiți.

Nimeni din ei nu o să spună adevărul că duc tratative secrete cu comuniștii și că practic alianța cu comuniștii de acum există.

Noi, cei din PL sincer dorim o alianță proeuropeană, pentru că suntem impuși în primul rând de popor, care dorește să păstreze cursul european și, totodată, înțelegem bine partenerii noștri europeni, care fac tot posibilul ca poporul Republicii Moldova să aibă un trai în liberate și pace.

Partenerii noștri de dezvoltare consideră că suntem europeni, măcar prin simplul fapt că geografic suntem amplasați practic în centrul Europei. Nu e clar faptul de ce unii politicieni de la noi consideră că suntem un popor nomad și războinic și ne tot duc spre Est.

Pe cetățeni nu-i interesează ce o să se întâmple cu partidul, ei doresc păstrarea cursului european cu orice preț.

Noi conștientizăm acest lucru și benevol siliți de cetățeni ne băgăm în mlaștină unde unele partide sunt înghițite până la nivelul nasului, cel puțin, până la moment mai răsuflă.

De ce mlaștină – furtul a 3 bănci, dăruirea Aeroportului Kremlinului, deprecierea leului, scumpirea în lanț a produselor, inactivitatea agenților economici, scumpirea inevitabilă a energiei electrice și gazului, lipsa banilor pentru investiții în proiecte de dezvoltare, stoparea finanțării de către partenerii externi, toate acestea în rezultatul guvernării din primăvara anului 2013, oare nu este o mlaștină.

Noi nu suntem sinucigași și din acest motiv încercăm înainte de a ne băga în această mlaștină, ca să nu fim înghițiți împreună cu ceilalți, încercăm să găsim omul potrivit pe uscat și creanga de care să ne agățăm și să ieșim din această mlaștină.

Totodată încercăm să-i scoatem și pe ceilalți, care vremelnic mai răsuflă. Însă, se întâmplă tocmai invers, noi încercăm să-i scoatem, iar ei încearcă să ne scufunde. Cum poți avea încredere în așa politicieni?

„Omul” salvator din afara mlaștinii o să fie reprezentanții UE și din acest motiv totul trebuie negociat în prezența lor, public și semnat. În caz contrar, ei iarăși o să pornească mașina lor de denigrat PL-ul. Cu toate că ei de acum au și pornit-o. Un exemplu elocvent este emisiunea „Cabinetul din umbră”, de la postul „Jurnal TV”. Nu mă interesează politica lor editorială, însă și așa nu e așa, toată emisiunea să-l ponegrești și să arunci cu noroi în Domnul Mihai Ghimpu, Domnul Dorin Chirtoacă tot nu seamănă a politică editorială. Vădit este o emisiune la comandă.

Cuvintele nepoliticoase și obscene, ne demonstrează că ei sunt în disperare și că încearcă să distrugă PL-ul cu orice preț. Eu credeam că acești oameni mai au și o mică cultură, dar am greșit totalmente. Nu o să le dau replici la toate minciunile, insinuările și măgăriile pe care le-au pronunțat căci vorba ceea „încercând să dai replici unui prost, riști să fii prost și tu”.

Aceste persoane sunt cei care au trădat ideile noastre naționale și acum, cu orice preț încearcă să revină la putere orchestrați de Dughin. Totodată, ard de nerăbdare ca stăpânii lor să se răzbune pe niște hoți, care sunt ca și ei, și în paralel să se spele de etichetarea „trădători”. Au uitat de un proverb popular: „Trădarea e acceptată uneori, iar trădătorii niciodată”.

Mai bine îi solicitau fostului lor șef de partid să nu roage populația să voteze pe Zinaida Greceanîi în mod deschis și cu un așa elan.

Deci:

  • Cetățenii solicită implicarea noastră la guvernare pentru salvarea cursului european.
  • Unii spun „veniți cu noi, dar mai bine nu trebuie. Dacă veniți faceți ce vă spunem, în caz contrar noi avem varianta cu comuniștii”.
  • Alții au început cântecul vechi precum că ne ducem în alianță cu hoții, deci au cedat și s-au băgat iarăși în buzunarul lui Plohotniuc.

Desigur, acest cântec e dirijat de cei ce spun: „veniți cu noi, dar mai bine plecați”.

Totodată, cetățenii și investitorii străini solicită o alianță proeuropeană stabilă, care ar diminua corupția, ar promova legi europene cu reformarea procuraturii, CNA și a justiției.

Cetățenii doresc acest lucru, pentru că nu doresc schimbarea vectorului european, ceea ce au demonstrat și la alegerile locale din iunie 2015.

Stimați lideri de partid, mai ales celor partide care vă  considerați proeuropeni – nu vă jucați cu focul și cu soarta poporului. Nu o să câștigați nimic din jocurile voastre politice și tratativele secrete, poate doar o revoltă populară. Cetățenii nu o să permită schimbarea vectorului european și prin revolte o să vă măture de pe arena politică.

Nu uitați că sunteți înghițiți de mlaștină până la nivelul nasului și dacă vă înghite până la nivelul ochilor, o să vedeți numai cum vă asfixiați.

Cetățenii pot răbda până la un moment – „Câteodată și mămăliga explodează” și provoacă arsuri mari și dureroase, uneori incurabile.

După toate hoțiile și dezmățul care a rezultat în urma Guvernării de astăzi, poporul va mai dat o șansă, însă ultima.

Încercați să o gestionați corect, coborâți-vă cu picioarele pe pământ, uitați că sunteți atotputernici. Opriți mașina voastră de minciuni și defăimarea PL-ului. Faceți pe bune o coaliție cum dorește poporul și să ne apucăm de lucru.

Vreme nu mai aveți, pentru că răbdarea cetățenilor e pe sfârșite.

Este părerea mea personală, după ce am văzut jocurile voastre de culise în Parlament, după votul de vineri, 3 iulie.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s